VERAFLOX 25MG/ML - SUSPENSIE ORALA PISICI 15 ML

82,99 RON
Pretul include TVA
Disponibilitate: Stoc Terminat
Producator: Bayer
Cod produs: VERAFLOX15

Informatii contact: 0761.366.956
Email comenzi: comenzi@mobilepet.ro

Cant: Momentan indisponibil     

Veraflox 25 mg/ml Suspensie Orală 15ml - este un antibiotic pentru pisici folosit in tratamentul rănilor infectate, piodermită superficială şi profundă, infecţii acute ale tractului urinar.

Compoziţie:

Suspensie orală care conţine:

Pradofloxacină                  25 mg/ml;

Conservant:

Acid sorbic (E200)               2 mg/ml.

Modul de prezentare al produsului: suspensie de culoare gălbuie până la bej.

Indicaţii:

Tratamentul:

·         infecţilor acute ale tractului respirator superior, cauzate de tulpini sensibile de Pasteurella multocidaEscherichia coli şi din grupul

Staphylococcus intermedius (inclusiv S. pseudintermedius).

·         rănilor infectate şi abceselor în infecţiile determinate de tulpini sensibile de Pasteurella multocida şi din grupul  Staphylococcus intermedius (inclusiv S. pseudintermedius).

Contraindicaţii:

·         Nu se utilizează la pisici cu hipersensibilitate cunoscută la fluorochinolone.

·         Din cauza lipsei de date, pradofloxacina nu ar trebui să fie utilizată la pisoii cu vârstă mai mică de 6 săptămâni.

·         Pradofloxacina nu are efecte asupra cartilajelor în curs de dezvoltare la pisoi cu vârsta de 6 săptămâni şi mai mari. Cu toate acestea, produsul nu trebuie să fie utilizat la pisici cu leziuni prezente ale cartilajului articular, deoarece aceste leziuni se pot agrava în timpul tratamentului cu fluorochinolone.

·         Nu se utilizează la pisici cu tulburării ale sistemul nervos central (SNC), cum ar fi epilepsia, fluorochinolonele ar putea provoca convulsii la animale predispuse.

·         Nu se utilizează la pisici în timpul sarcinii şi alăptării (a se vedea punctul 11 “Atenţionări speciale”).

Reacţii adverse:

Uşoare tulburări gastro-intestinale tranzitorii, inclusiv vărsături au fost observate în cazuri rare, la pisici.

Dacă observaţi reacţii grave sau alte efecte care nu sunt menţionate în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul veterinar.

Specii ţintă:

Pisici.

Posologie pentru fiecare specie, cale (căi) de administrare şi mod de administrare:

Administrare orală.

Durata tratamentului:

Acest produs trebuie administrat atât timp cât vă recomandă medicul dumneavoastră veterinar. Durata tratamentului depinde de natura şi gravitatea infecţiei, precum şi de eficienţa acestui medicament asupra animalului dumneavoastră de companie. Pentru majoritatea infecţiilor următoarele durate de tratament sunt recomandate:

Indicaţii:

Durata tratamentului (zile)

Răni infectate şi abcese:

7

Infecţii acute ale tractului respirator superior:

5

Solicitaţi sfatul medicului veterinar dacă nu se observă o îmbunătăţire a stării clinice în 3 zile după începerea tratamentului.

Recomandări privind administrarea corectă:

·         A se agita înainte de utilizare.       

·         Extrageţi doza necesară in seringă.

·         Administraţi direct in cavitatea bucală.

Pentru a se evita contaminarea încrucişată, aceeaşi seringă nu ar trebui să fie folosită pentru diferite animale. Astfel, o seringă ar trebui să fie folosită numai pentru un singur animal. După administrare, seringa trebuie să fie curăţată cu apă potabilă şi depozitată în cutia de carton împreună cu produsul.

Precauţii speciale pentru depozitare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra in ambalajul original.

A se păstra flaconul închis ferm.

A nu se utiliza după data expirării marcată pe etichetă sau cutie Perioada de valabilitate după prima deschidere a containerului 3 luni.

Atenţionări speciale:

Ori de câte ori este posibil, Veraflox va fi utilizat numai având la bază testele de sensibilitate.

Reglementările oficiale şi locale referitoare la substanţele antimicrobiene trebuie luate în considerare atunci când produsul este utilizat. Fluorochinolonele vor fi păstrate ca rezervă pentru tratamentele care în condiţii clinice răspund puţin sau care vor răspunde puţin la alte clase de substanţe antimicrobiene.

Utilizarea necorespunzătoare a produsului medicinal veterinar aşa cum se menţionează în instrucţiunile RCP poate favoriza răspândirea bacteriilor rezistente la fluorochinolone şi poate scădea eficacitatea tratamentului cu alte chinolone, determinată de posibila rezistenţă încrucişată.

Pradofloxacina poate creşte sensibilitatea pielii la soare. De aceea în timpul tratamentului, animalele, nu ar trebui să fie expuse la soare excesiv.

Interactiuni:

Sunt câteva produse medicinale care nu trebuie să fie administrate în timpul tratamentului deoarece daca sunt administrate împreună pot determina reacţii adverse grave. Vă rugăm să spuneţi medicului veterinar despre toate medicamentele pe care intenţionaţi să le administraţi animalului.

Prin urmare, Veraflox nu trebuie utilizat concomitent cu antiacide, sucralfat, multivitamine sau produse lactate, deoarece absorbţia de Veraflox poate fi scăzută. Mai mult, fluorochinolonele nu trebuie să fie utilizate în asociere cu medicamentele anti-inflamatoare non- steroidiene la animalele care au prezentat în trecut convulsii din cauza potenţialelor interacţiuni farmacodinamice din SNC. Combinaţia de fluorochinolone cu teofilină ar putea creşte concentraţiile plasmatice ale teofilinei, prin modificarea metabolismului şi prin urmare ar trebui să fie evitate. Utilizarea combinată a fluorochinolonelor cu digoxina, de asemenea, ar trebui să fie evitate, deoarece biodisponibilitatea orală a digoxinei este crescută.

Supradozare:

În caz de supradozare pot apare simptome ca vomă şi fecale moi. Nu se cunosc antidoturi specifice pentru pradofloxacină (sau alte fluorochinolone) prin urmare, în caz de supradozare, tratamentul administrat trebui să fie simptomatic.

Gestaţie, lactaţie, fertilitate:

Siguranţa produsului Veraflox nu a fost stabilită pe durata gestaţiei şi lactaţiei.

Nu este recomandată utilizarea în perioada de gestaţie. Pradofloxacina a indus malformaţii fetale ale ochilor şi toxicitate maternă la dozele administrate la şoareci. Nu se va utiliza în timpul lactaţiei deoarece nu există date privind pradofloxacina la pisoii cu vârsta mai mică de 6 săptămâni. Fluorochinolone sunt cunoscute ca substanţe care traversează placenta şi pot difuza în lapte. Nu au fost demonstrate efecte asupra fertilităţii la animale de reproducţie.

Pentru utilizator:

Deoarece au efecte potenţiale dăunătoare flaconul şi seringa plină, nu se lasă la îndemâna şi vederea copiilor. Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la fluorochinolone trebuie să evite contactul cu produsul medicinal veterinar. Evitaţi contactul produsului cu pielea şi ochii. Spălaţi-vă mâinile după utilizare.

În caz de contact accidental cu ochii, se vor spăla imediat cu apă curată.

În caz de contact cu pielea se va clătii cu apă.

A nu se consuma alimente şi băuturi pe durata utilizării. Fumatul este interzis pe durata utilizării. În caz de înghiţire accidentală, consultaţi imediat medicul şi arătaţii prospectul sau eticheta.

 

Precauţii speciale pentru eliminarea produsului neutilizat sau a deşeurilor, după caz:

Orice produs medicinal veterinar neutilizat sau deşeu provenit din utilizarea unor astfel de produse trebuie eliminate în conformitate cu cerinţele locale.

Alte informaţii:

Veraflox suspensie orală este disponibil in: Flacon de 15 ml şi seringă pentru dozare.

Deţinătorul Autorizaţiei de Comercializare:

Bayer Animal Health GmbH, D-51368 Leverkusen, Germania

Important: Veraflox 25 mg/ml suspensie orală pentru pisici 15ml - intra in categoria farmacie veterinara. Consultati medicul veterinar www.mobile-vet.ro pentru stabilirea diagnosticului, prescrierea medicatiei sau a dietei in functie de nevoile specifice ale cainelui (pisicii) dumneavoastra. Acest produs se elibereaza doar cu reteta.

***ATENȚIE! Acest produs poate fi cumpărat numai pe bază de rețetă medicală eliberată de un medic veterinar. Este necesar ca ulterior plasării comenzii să trimiteți o copie scanată sau fotografiată a acestei rețete la adresa de e-mail reteta@mobilepet.ro . SC Mobile Vet SRL iși rezervă dreptul de a nu onora comanda în cazul în care nu puteți furniza o copie a rețetei. Pentru orice întrebări/nelămuriri nu ezitați să ne contactați la numarul de telefon 0761.366.956 sau 0728.522.255

Spune-ti opinia

Numele tau:


Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota:    Rau            Bun

Introduceţi codul din imagine: