De la lei, tigri sau pantere, pana la comuna pisica europeana, felinele pur si simplu nu se mai satura de aceasta planta aromata, care le innebuneste.
Ce este iarba matei?
Iarba matei sau Nepeta cataria, in denumirea originala, este o planta perena, originara din Europa si Asia si inrudita cu menta. Iarba matei a fost mult timp asociata cu pisicile, asa cum ii spune chiar si denumirea latineasca: „cataria” inseamana „a unei pisici”. Dar, de ce este atat de iubita de feline si care sunt efectele ei?
Ce efecte are iarba matei?
Doar genetica poate sa determine reactia felinelor la aceasta planta. Statisticile spun ca o pisica din doua mosteneste sensibilitatea la iarba matei, iar aceasta se manifesta incepand cu varsta de trei luni.
Secretul atractiei sta in uleiul volatil care se gaseste in frunzele, tulpinile si semintele plantei iar efectul se manifesta dupa doar una sau doua adulemecari, cand pisica va incepe sa o linga, sa o roada si chiar sa se tavaleaza in ea plina de extaz.
Desi este intensa, starea de euforie dureaza aproximativ 10 minute, pentru majoritatea pisicilor. Pentru unele, „fericirea” se manifeta printr-o joaca agresiva sau, la pol opus, printr-un calm exagerat. Indiferent de reactie, odata ce efectul trece, pisica nu va mai reactiona la iarba matei timp de, cel putin, doua ore.
Iarba matei: instrument de dresaj
Deoarece majoritatea pisicilor reactioneaza la planta, aceasta poate fi un foarte eficient intrument de dresaj.
Spre exemplu, daca vrei sa impiedici pisica sa zgarie mobila, freaca un sisal cu iarba matei si il vei face mult mai atragator.
De asemenea, iarba matei poate sa fie un stimulent pentru pisicile care traiesc in interior, atunci cand este introdusa in jucarii.
Este iarba matei periculoasa?
Din fericire pentru pisici, iarba matei nu provoaca dependenta si nu este toxica daca este ingerata. In plus, este usor de crescut daca plasati ghiveciul intr-un loc insorit. De ce sa nu creati, chiar, o gradinita special pentru pisica? Un ghiveci cu iarba matei, unul cu grau sau ovaz, nu numai ca vor face fericita pisica, dar vor arata si foarte frumos in casa.
Cateva date pe scurt, despre iarba matei:
- Iarba matei poate ajunge chiar si la 1m inaltime. Retine ca daca vrei sa o plantezi in gradina, poate sa devina o planta destul de invaziva
- Substanta din planta care atrage si afecteaza piscile se numeste nepelactona
- Cand o pisica mananca plata, aceasta actioneaza ca un sedativ
- Puii de pisica foarte tineri nu sunt afectati de nepelactona
- Ingerarea unei cantitati mari de iarba matei poate produce voma sau diaree
- Daca pisicile sunt expuse des la iarba matei, atunci pot dezvolta o toleranta
- Iarba matei a fost folosita chiar si in beneficiul oamenilor, avand proprietati calmante. De asemenea, este un puternic repelent pentru tantari
No Comments