Deparazitarea interna la caini. De ce este importanta?

Deparazitarea interna la caini. De ce este importanta?

Parazitii intestinali sunt o cauza comuna a imbolnavirii cainilor. Desi multi stapani acorda mai multa atentie parazitilor externi (purici si capuse), este importanta constientizarea importantei deparazitarii interne regulate, deoarece parazitii intestinali pot provoca si ei probleme semnificative de sanatate.

Iti venim in ajutor cu o imagine de ansamblu a celor mai cunoscuti paraziti intestinali ce pot infecta cainii: viermi inelati („roundworms”), viermi cu carlig („hookworms”), viermi bici („whipworms”), viermi lati („tapeworms”), protozoare.

Ce sunt parazitii intestinali?

Parazitii intestinali pot afecta toti cainii, indiferent de rasa, talie sau varsta, iar odata ce si-au gasit gazda, traiesc in interiorul tractului gastro-intestinal al animalului.

Cum se transmit parazitii intestinali?

Cainii se pot infecta prin diverse cai, parazitii fiind, de obicei, transmisi prin ingerarea oualor sau a sporilor de paraziti din apa, pamantul sau fecalele contaminate. Viermii lati, de exemplu, sunt transmisi prin ingerarea unui purice infectat, care este gazda acestui tip de paraziti.

La puii de caine, transmiterea se face de la mama, inca din uter, sau prin alaptare.

De ce sunt periculosi?

Parazitii intestinali pot provoca malnutritie, scadere in greutate, voma, diaree si anemie.

Mai mult, pe langa faptul ca ne imbolnavesc animalele de companie, acesti paraziti pot afecta si oamenii.

Simptomele prezentei parazitilor intestinali

Daca puricii si capusele poti fi observate mai usor, parazitii intestinali sunt vazuti rar, traind in interiorul tractului intestinal al cainelui, eliminadu-se prin fecale doar ouale.

Exista si exceptii:

viermii lati pot elimina in fecalele cainilor segmente care seamana cu boabele de orez

viermii rotunzi pot fi ocazional vazuti in voma sau scaunul cainelui.

In plus, multi dintre cainii infestati sunt asimptomatici, ceea ce face si mai greu de depistat problema.

Atunci cand animalul prezinta totusi simptome, poti observa:

  • Cainii se freaca cu fundul de podea
  • Voma
  • Diaree
  • Abdomen marit
  • Pierdere in greutate
  • Blana isi pierde stralucirea
  • Ocazional, tuse

Diagnosticarea

Medicul veterinar poate diagnostica majoritatea parazitilor examinand la microscop o proba de fecale. Numarul oualor sau a larvelor prezente in esantionul analizat, poate oferi o idee despre cat de grava este infestarea.

De asemenea, in functie de tipul parazitului, se stabileste si tratamentul

diagnosticare paraziti intestinali

Cele mai intalnite tipuri de paraziti intestinali

  • Viermii inelati

Cei mai multi pui de caine se nasc cu larvele de viermi rotunzi, deja in sistemul lor. Parazitul mai poate fi transferat si prin laptele matern. Viermii rotunzi pot fi adesea vazuti in voma sau fecalele cainilor, iar infestarea cu ei determina umflarea abdomenului, diaree si dezvoltarea intarziata, la animalele tinere.

Viermii inelati pot fi transmisi oamenilor!

  • Viermii cu carlig

Sunt mici, subtiri si se ataseaza de peretele intestinului subtire, hranindu-se cu sange.

Infestarea se poate produce inca din uterul mamei, la pui, sau prin contactul cu fecalele contaminate si ingerarea oualor.

Semnele de infectie: anemie, pierderea apetitlui, diaree, scadere in greutate, slabiciune, sange in fecale.

Acest tip de parazit este cel mai periculos pentru ca poate migra si la plamani, provocand simptome asemanatoare pneumoniei.

Viermii cu carlig pot afecta si oamenii (prin expunerea pielii la fecalele contaminate), provocand reactii cutanate, cel mai des.

  • Viermii bici

Traiesc in intestinul gros al animalelor si elimina mai putine oua decat alte tipuri de paraziti, ceea ce ii face mai greu de detectat la examinare.

Cainii infectati nu prezinta mereu simptome, totusi, la infestare severa, pot aparea: pierdere in greutate cronica, diaree, scaune cu mucozitati.

Viermii bici sunt frecventi in canise si adaposturi si afecteaza foarte rar oamenii.

  • Viermii lati

Se transmit pe cale fecal-orala sau prin ingerarea de purici infestati.

Viermii lati pot ajunge pana la 6cm si adesea elimina fragmente din ei, ceea ce ii face usor de depistat.

Simptomele infestarii includ: mancarime in zona anusului, scadere in greutate fara pierderea poftei de mancare, sau cresterea apetitului, fara crestere in greutate, abdomen umflat.

Viermii lati pot afecta rar oamenii, de obicei, copiii.

  • Giardia

Acest parazit este diferit de ceilalti, intrand in categoria protozoare.

Forma sa activa traieste in intestin, pe cand forma inactiva poatre trai in afara unei gazde, fiind invelita intr-o carcasa tare.

Animalele se infesteaza prin ingerarea acestor carcase, iar manifestarile includ: voma, fecale urat mirositoare, diaree.

Giardia afecteaza si oamenii.

Tratamentul parazitilor intestinali si Preventia

Tratamentul variaza in functie de gravitatea infestarii si tipul de parazit. Planul de tratament trebuie respectat cu strictete, exact asa cum a fost prescris de catre medicul veterinar, pentru a te asigura ca nu exista recidiva.

Pentru prevenirea infestarii se recomanda examinarea coproparazitologica, dar si deparazitarea interna regulata, dupa recomandarea medicului.

De asemenea, inainte de a introduce in gospodarie un nou caine, este important sa te asiguri ca acesta a fost deparazitat corespunzator.

 

Sursa foto: pixabay.com

1 Comment

Leave a Comment.